Avocatul Poporului, despre cazul Ditrău: Vom demara o anchetă. E trist și revoltător

Avocatul Poporului, despre cazul Ditrău: Vom demara o anchetă. E trist și revoltător
Publicat: 31/01/2020, 11:13

„Am văzut în relatările din presă, noi nu am primit nici o sesizare, dar pe baza a ceea ce am văzut în presă, evident și noi ne vom sesiza din oficiu și vom demara propria noastră anchetă la fața locului. Trebuie să recunosc însă că este și trist și revoltător, în același timp, în sensul în care în general, comunitățile noastre locale erau percepute ca fiind comunități primitoare”, a declarat Avocatul Poporului Renate Weber, vineri, la Rfi.

Renate Weber a mai spus că retorica „păguboasă” purtată în privița migranților și refugiaților a dus la etichetarea acestora drept „potențiali inamici”.

„De unde până unde această dorință extrem de agresiv exprimată de respingere a unor persoane din altă țară, care au venit să muncească aici, așa cum și de la noi din țară unii muncesc în altă parte, îmi este greu de înțeles, dar probabil că toată retorica păguboasă purtată de-a lungul anilor în legătură cu ceea ce înseamnă și fenomenul migrației și fenomenul refugiaților și spun o retorică păguboasă, pentru că din păcate, au fost portretizați cei care sunt străini ca fiind potențiali inamici. Iată că asta dă roade încetul cu încetul, se sădește în mintea oamenilor o senzație de teamă, de frică. Ar trebui să avem alte abordări, pornind de sus până jos, tocmai pentru ca astfel de situații să nu se întâmple”, mai spune Weber.

Avocatul Poprului consideră că persoanele care cer expulzarea cetățenilor din Sri Lanka sunt victime ale unor campanii de dezinformare.

„Eu cred că pe de o parte e o lipsă de informare, dar pe de altă parte, cred că acele persoane au fost victime, poate chiar cu ghilimele, dar victime ale unor campanii de dezinformare chiar care s-au purtat. Aduceți-vă aminte că atunci când s-a pus problema cotelor obligatorii de refugiați, am avut în țară, din păcate, la nivelul retoricii publice prezentate doar situații care erau de fapt și în sufletul oamenilor apare frica”., a conchis aceasta.

Localnicii din comuna Ditrău, județul Harghita, sunt chemați la o adunare populară, sâmbătă. Sătenii sunt supărați că o brutărie a angajat doi emigranți din Sri Lanka și se tem că aceștia vor crea probleme.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală....
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
S-a dat ordin pentru TOATĂ ROMÂNIA. Noile reguli de transport sunt deja în vigoare
ANAF nu poate să vândă terenurile Elenei Udrea. La ce preț au ajuns bunurile
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
A fost descoperită o nouă particulă. Cercetătorii o căutau de mult timp!